o zi care oricare alta

... e o zi in care te mai apuci si de munca, te mai vezi cu careva, mai te certi cu altcineva, o zi in care nu ai chef de fapt de nimeni si de nimic vrei doar sa zaci sa iti blochezi creierul si atat.
Si oricat imi doresc aceasta zi stiu ca in momentul in care o voi obtine la jumatatea ei o sa imi deschid telefonul, voi alege un prieten din mesajele primite si voi iesi din starea mea de amorteala. Ne-am obisnuit prea tare sa facem multe si de fapt sa nu rezolvam nimic, sa ne agitam doar de dragul de a ne agita de a ne simtii ceva mai importanta "than the average bear". Nimeni nu mai vrea de fapt sa fie average , toata lumea vrea sa fie speciala, ce prostie:))
De curand m-am intalnit cu un prieten din Gura Humorului un personaj inteligent care si-a terminat de povestit toata viata in fix 5 minute, restul de ore petrecute impreuna le-am dat pe schimb de informatii, impresii si cunostinte in diverse domenii. Eu am considerat aceasta intalnire fructuoasa pentru ca pana la urma nu are rost sa povestesti despre tine cand poti mai bine sa iti deschizi capul spre alte lucruri pe care nu le stiai.. pana la urma si tu esti satul de tine de ce sa ii mai saturi si pe altii?

2 comentarii:

Ma distreaza deja chestia asta cu "vreau sa fiu special". Toti pustanii sfarsesc prin a fi toti la fel, toti arata la fel, toi au aceleasi valori morale pe care nu dai nici macar un servetel folosit.
Adultii de la un anumit punct uita cum sta treaba cu diferentele si unicitatea in diversitate si au impresia ca un salariu mai mare decat al colegului face diferenta.
Pensionarii oricum sunt ipohondrii si asta le mananca tot timpul.

Ma, si mai cunosti pe cineva, si acel cineva nu este nici imbracat din colectia noua Dior, si nici un iq de 180 nu are, dar are stil, are farmec, are un ceva ce nu mai gasesti la altcineva.
Si in urmatorul moment te indragostesti ca handicapatul/handicapata si dupa ceva vreme te plafonezi. Impingi cosul la Cora, muncesti 8 ore pe zi si te uiti seara la un serial prost. Te bucuri doar ca ai o leafa ceva mai mare decat a colegului de birou/serviciu/fabrica/camp/...

21 septembrie 2007 la 21:31  

m-ai lasat paf:) da domne asa e. Partea frumoasa a faptului ca realizezi chestia asta este sa iesi din plafonare. eu ies instinctiv pentru ca ma apuca deprimarea. tu?

24 septembrie 2007 la 10:37  

Postare mai nouă Postare mai veche Pagina de pornire